Spicuind din Manualul de luptă al organizației Noua Republică. Noua Republică fiind, după cum se știe, inconștientul sălbatic, coșmarul militarizat al neoconservatorismului local, un fel de monstru – ai fi zis doar oniric – în care tupeul PDL-ist, naivitatea interesată a teocratului și superioritatea afectată a filosofiei idealiste vulgare, pe scurt Mihail Neamțu, Dacian Țolea și Cosmin Aldea se întâlnesc laolaltă, se îmbrățișează și își fac poza aceasta fericită de grup care e Manualul de luptă. Din care spicuim și comentăm:
Noua Republică e deschisă vocilor credibile…, dornice să depăşească sectarismul orb şi steril… Zic, faină treabă. Habermas.
[În același timp, Noua Republică e conștientă că] noile mijloace de comunicare permit agregarea unor grupuri de presiune şi acţiune pe care organizarea post-comunistă a politicii din România le-a ignorat sistematic.
Zic, interesantă observație. Bourdieu cumva? E cumva pilula cu argumentul că tocmai aparentul universalism formalist pus în practică prin noile mijloace media duce la un efect contrar, și anume la tribalizarea, fragmentarea societății în secte și grupuri de presiune și acțiune separate și necoordonate?
Dacă-i așa, mă întreb cum poți să faci un program coerent pe niște baze paradigmatice atât de contradictorii, adică simultan pe niște poziții interesat-utopice și idealiste à la Habermas și niște poziții cinice și totuși dezinteresate, à la Bourdieu?
Cum poți să dorești să reproduci un program iluminist atât în forma sa utopică cât și în varianta sa cinică, de după post-dezvrăjire? Numai fiind neoconservator, desigur. Neoconservatorismul asta și însemnând, această îmbinare de iluminism emancipator și iluminism sectarizant, de cinism și utopie. Utopia neoconservatorismului fiind tocmai separarea și autonomizarea unei clase superioare (denumită aici eufemistic „grup de presiune și acțiune”), care se autolegitimează tocmai prin pretenția salvării (așadar: conservării și muzeificării) universalismului Occidental, așadar a universalului ca atare.
Noua Republică este așadar, filosofic vorbind, un fel Bourdieu care ne promite că-l va duce el în spinare pe Habermas, chiar și după ce moare acesta (și nu mai e mult). O clasă superioară care ne explică, aici, în Manualul de luptă, că este justificată să ne ia la bătaie, pe noi ăștia stângiștii, elementele disturbante (că doar e manual de luptă, să nu uităm asta), în măsură în care ei, Noua Republică și forțele pe care le reprezintă, asigură astfel salvarea, sau cel puțin bunăstarea relativ optimă, deși, la nivel absolut, absolut nasoală, a universalului, adică a întruchipării sale istorico-statistice: „majoritatea (always tăcută) a societății”.
„Noua Republică se adresează cetăţenilor de dreapta dezamăgiţi de structurile politice actuale din România”.
Faină treabă, din nou. Noua Republică se adresează cetățenilor de dreapta care au fost dezamăgiți, deci, de politicile de dreapta. Cititorii și publicul Noii Republici sunt deci acele elemente rătăcite, care plutesc indecidabil în afara departajărilor ideologice prestabilite. La acești cetățeni de dreapta care nu mai știu deci ce se întâmplă cu ei, cum de le merge mai rău deși li se întâmplă exact ce-și doreau, sau, cel puțin, ceea ce au votat să li se întâmple, la acești cetățeni aflați în stare cruntă de ebrietate ideologică vin deci băieții de la Noua Republică (adică, tocmai, Noua Dreaptă în costumul alb al „interesului general”) ca să le explice la ureche cum trebuie citită, la dreapta, situația și ca să-i adune astfel, ca și cu grebla, înapoi în curtea electoratului de dreapta.
Evident, pentru asta punând totodată la bătaie singura strategie politică pe care o aveau la îndemână, declarând așadar, împotriva tuturor evidențelor, că stânga e la putere deja de-aproape un deceniu.
„Noua Republică recomandă virtutea discernământului: într-un noian de minciuni și manipulări mediatice, adevărul abia mai poate fi întrezărit”.
Bine, totuși, că ei îl văd bine și că îl mențin, strict și constant, sub observație. Adevărul pe care noi abia îl întrezărim. Tare iarba asta.
„…acţiunea la nivel executiv și legislativ reflectă, în mare, diferenţa dintre stânga și dreapta. PDL a susţinut un nou Cod al Muncii și o Lege a Educaţiei, în timp ce USL s-a opus cu vehemenţă oricărei schimbări. Consecinţele practice ale orientării doctrinare trebuie bine înţelese și explicate în orizontul alegerilor din 2012”.
O onestitate admirabilă. Într-adevăr, e foarte bine să se știe că noul cod al muncii, cel care a facilitat, tocmai ieri, demiterile în masă de la Jucu fără nici o reparație financiară, fără nici o parașută de hârtie măcar, acest nou cod al muncii a fost impus de dreapta, de PDL, nu de USL. Exact așa stau lucrurile, cum zic și oamenii din Noua Republică. Mă întreb doar de ce țin neapărat să ne aducă asta aminte?
„Prin iresponsabilitatea funciară a lui Victor Ponta, Dan Voiculescu și Crin Antonescu…”
Ah da. Simpla asociere a celor două paragrafe sugerează explicația. De ce rânjesc, deci, neoconservatorii guerilleros la evocarea acestui scenariu care ar trebui să-i rușineze? Pentru că, precum în legile Murphy, au găsit pe cine să dea vina: pe Ponta, Voiculescu și Crin Antonescu. Nu contează că n-au fost încă la putere. Dimpotrivă, acest aspect e un element de acuză în expresia, absolut admirabil de abilă dpdv ideologic, „iresponsabilitatea funciară”. De ce sunt tipii ăștia „funciar iresponsabili”? Pentru că tocmai, până acum, n-au demonstrat nici o responsabilitate politică, neavând niciodată puterea.
Socialismul (fie el şi deghizat în socialism-liberal) instigă la invidie și ură de clasă. Capitalismul creează locuri de muncă și stabilitate. Guvernarea de dreapta garantează o imagine pozitivă a României în ochii pieţei libere. Stânga ne lasă la cheremul cămătarilor şi a statelor cu trecut şi prezent comunist.
A trebuit să mă țin de scaun când am citit rândurile astea. Atâta îmbinare de tupeu, denegare, fals și violență duse la limită n-am mai întâlnit de curând. „Capitalismul creează locuri de muncă și stabilitate”. Cum poți să susții asta în condițiile în care abia ieri 2200 de oameni și-au pierdut locurile de muncă; în care problema șomajului (oficial între 10% și 20%) face ravagii în toate statele capitalismului avansat? Cum poți să repeți problema și să o reafirmi ca soluția însăși? Și cum poți să susții, în aceste condiții, că socialismul, ba chiar și social-liberalismul (adică inclusiv centru-stânga cea mai diluată) sunt cele care creează invidie și ură de clasă, nicidecum capitalismul. Când degetul arată luna, Noua Republică se uită la deget și zice că are unghia roasă. Și așa mai departe, întregul paragraf poate fi prezentat ca o desfășurare, implacabilă, automată a falsului flagrant și universal recunoscut ca atare, aici cu titlul de adevăr fundamental. Guvernarea de dreapta garantează o imagine pozitivă a României în ochii pieţei libere. Fals. Pe timpul guvernării de dreapta, imaginea României (manifestată ea în ratingul cu care e creditată țara noastră de agențiile de rating) a scăzut. Stânga ne lasă la cheremul cămătarilor şi a statelor cu trecut şi prezent comunist. Fals încă o dată. Guvernările neoliberale au lăsat statele lor (e adevărat, unele – precum Grecia sau SUA – acum aparent în costum social-liberal) cu imense găuri negre financiare și, implicit, cu „o imagine proastă” în ochii pieței libere, și, cu ocazia asta, într-adevăr la cheremul cămătarilor (nimeni alții decât cămătariatul internațional care e FMI și brațele-i aferente). Cât despre cheremul „statelor cu trecut și prezent comunist”, să spunem doar că mai toate statele sunt, astăzi, la cheremul unor astfel de state. Atunci când nu se întâmplă, ca în cazul SUA, ca acei dictatori din aceste state să fie chiar marionetele guvernului american.
Revenirea stângii la putere pune în pericol dreptul de proprietate (vezi naţionalizările din Argentina anului 2001). Prin impozit progresiv, stânga va suprataxa reușita și performanţa. Stânga va alunga investitorii străini către meleaguri mai ospitaliere.
Delirul continuă. Naționalizările din Argentina din 2001 ca expresie a faptului că sosirea stângii la putere ar putea duce la punerea în pericol a dreptului de proprietate? Când naționalizările respective au avut loc într-un context în care guvernările neoliberale de dreapta au dus țara în faliment, iar proprietățile pe care le-a naționalizat guvernarea ulterioară, de stânga, erau, de fapt, părăsite de proprietarul lor privat și socializate de proprii muncitori. Și, din nou, simpla asociere leagă argumente, oferă probe pentru realități inexistente și creează panică: ideea că până și impozitul progresiv (măcar că al USL-ului e unul mai degrabă regresiv) trebuie citit și demascat ca un atac la dreptul de proprietate.
Deci despre dreptul de proprietate era vorba. Iată-ne deci ajunși, în decursul unei singure pagini, de la Habermas la avarul lui Molière, de la comunitatea universală la proprietatea particulară. De care nimeni n-are dreptul să se atingă. Noua Republică, pardon, coboară astfel vertiginos în abia zece rânduri de la apărarea valorilor universale la apărarea propriilor sacoșe de proprietăți proprii și personale. Ei sunt vigilenții care apar cu pușca și pieptul scos în față, apărându-și căruciorul de cumpărături și șoptind pe sub mustața lor de Wiatt Erp: Not a dime more. Or I swear I’ll blow your head off. Că doar e manual de luptă, să nu uităm. Acum aflăm și de ce ne batem. Pentru proprietatea lor privată.
În încheiere. „Stânga se bazează întotdeauna pe alegătorii neinformaţi, needucaţi și ușor de manipulat prin discursul urii. Dreapta se bazează pe alegătorii inteligenţi, informaţi, cu personalitate, cu idei, soluţii și spirit întreprinzător”. Iată-ne ajunși, așadar, la capitolul cititorii noștri sunt mai inteligenți decât ai lor. Momentul Academia Cațavencu, pe care băieții în cămeși negre de la Noua Republică ni-l oferă într-o scenetă, de data asta, din păcate, serioasă. Deci stânga e țărănimea și prostimea, dreapta e burghezia liberală medie? Ba nu, zic Noua Republică, și mai bine: voi, țărănoii care ne citiți, sunteți, dacă votați cu dreapta și credeți în dreapta, precum strămoșii voștri nobili, burghezii liberali, iluminați și iluminiști, ai vârstei de aur a capitalismului.
Stânga stă astăzi – de bine, de rău, asta depinde de opinia fiecăruia, cât și de context – pentru libertatea informației, pentru emancipare, pentru universitate și universalitate, pentru gratuitatea educației, pentru incluziune socială. Pentru urbanizare, electricitate și apă caldă pentru toată lumea. Pentru biblioteci județene deschise până noaptea și dispensare medicale până-n ultimul sat.
Dacă, în afara celor care cred sau simpatizează cu aceste principii sau a acelora ale căror interese obiective se regasesc printre aceste principii, mai sunt și unii care nu cred neapărat în ele, pe motivul self-fulfilling că sunt neprofitabile, acești cetățeni cel puțin bizari sunt, cu siguranță, de dreapta. Dar asta nu-i face neapărat mai inteligenți.
Imagine slide: Dan Perjovschi
