CriticAtac este un grup de critică socială, intelectuală şi politică. Orientarea ideologică generală a grupului este de stînga, dar nu sîntem o sectă ideologică şi nu ne petrecem timpul felicitîndu-ne unul pe celălalt cît de bine şi pe linie gîndim. Există o anumită diversitate între noi, printre altele şi pentru că unul din principalele lucruri care ne-a unit este încercarea de a inventa ceva nou într-un spaţiu public prea obosit, autist, rutinat şi autoritar.
Nu sîntem în primul rînd o grupare academică. Ne place să credem că emitem idei, dar cel puţin la fel de importantă ca producţia de idei proprii e promovarea tuturor ideilor care ni se par vitale, încercarea de a implica oamenii în politică şi societate şi de a atrage noi zone de public într-un spaţiu de dezbatere care acum e în pragul colapsului. Sînt mult prea mulţi cei care nu se exprimă şi nu sînt reprezentaţi niciodată, şi mult prea puţini şi previzibili cei care „fac agenda”.
Vrem să ieşim din băltoaca estetizantă în care mainstreamul intelectual de sorginte interbelică a împins spaţiul public. Nu ne interesează sforăielile epatante despre „Cultură”, discursurile mizerabiliste despre România, elitismul şi condescendenţa atroce ale celor care deţin diverse forme de putere. Vrem să vorbim despre lucruri concrete şi importante pentru fiecare dintre noi şi pentru societate în ansamblu, să readucem ideologia şi utopia în discursurile noastre, pe de o parte, pe de alta priza la realitate.
Societatea civilă de acum seamănă prea mult cu politicul, îşi doreşte prea mult puterea şi nu a reuşit să ofere elementele de bază ale unui proiect de societate. Coabitarea cu puterea şi visurile anestezice de occidentalizare sînt tot ce i-a mai rămas. Modelul de intelectual public dominant este încă cel al autorului livresc-filozofic-aforistic care crede că „implicare” înseamnă să mai semneze din cînd în cînd cîte un apel GDS. Dominanţa acestui model explică o bună parte din blocajul politic, apatia socială şi nivelul participării din orice domeniu, pe care toată lumea îl deplînge şi nimeni nu îl încurajează.
Mari susţinători ai pieţei, intelectualii mainstream de astăzi au învăţat cum să distreze publicul, dar cultivă în continuare o piaţă culturală captivă, care nu duce nicăieri. Avem o „piaţă liberă” intelectuală în care cele mai importante criterii de succes sînt moştenirile şi aranjamentele oligopolistice. Sîntem într-o imensă fundătură tematică: anticomunismul, obsesia „occidentalizării”, pro-capitalismul compulsiv, elitismul agresiv sînt temele bovarice care de 20 de ani nu duc nicăieri, printre altele şi pentru că nu au apărut cu menirea de a ne duce undeva pe toţi.
Vrem să discutăm despre lucruri fundamentale pentru o societate: egalitate, drepturi individuale ale fiecăruia şi dreptul societăţii întregi la un drum propriu, discriminări şi privilegii, inegalităţi şi şanse de reuşită, raporturi dintre angajaţi şi angajatori, raporturi dintre societate şi stat, rolul statului, trecut recent, viitorul sistemului politic etc., dar vrem să discutăm despre aceste lucuri într-un mod relevant şi accesibil. În acelaşi timp, nu ne interesează anticorporatisme de salon, „ecologisme” fanatice, critici de bonton dar lipsite de argumente ale „societăţii de consum”.
Vrem să discutăm despre bănci, sistemul de sănătate, sindicate, instituţii şi servicii de stat, alegeri, politici publice, biserică, urbanism şi orice altceva e de interes public major. Vrem să discutăm despre aceste lucruri cît mai bine fundamentat teoretic, dar fără academism, snobism sau preţiozitate şi într-un mod care să aibă o semnificaţie directă pentru toţi cei potenţial interesaţi.
Nu intenţionăm să facem politică de partid, limitările şi automatismul actualului sistem politic sînt atît de mari încît cea mai bună politică se poate face acum în afara lui. Vrem să avem impact politic din afara sistemului stabilit, dar nu de pe poziţia de societate civilă care se lasă curtată de sistemul politic, nici de pe poziţia de societate civilă care sugerează condescendent partidelor politici publice şi strategii politice providenţiale. Toate acestea sînt jocuri la vîrf în care diviziunea civil-politic nu mai contează prea mult. În schimb, vrem să introducem în ecuaţie ceea ce lipseşte cel mai mult în acest moment: ideea că democraţia reprezentativă trebuie să îi reprezinte pe toţi şi că politica nu trebuie făcută doar de nişe înguste de elite politice, tehnocratice, intelectuale. Iar înainte de a formula propuneri de politici publice prea detaliate, vrem să reformulăm radical modul de a privi problemele cu care ne confruntăm astăzi.
Promovăm un discurs critic tranşant, fără accente pamfletare dar de asemenea fără complexe şi pudibonderii. Sînt suficient de mulţi cei care spun atrocităţi într-un limbaj cît se poate de indirect, politicos şi elegant. CriticAtac, deci, înseamnă: dorinţa de discurs critic relaxat, dorinţa de a ieşi din diverse transe tematice, culturale sau politice, dorinţa de a depăşi fricile care paralizează spaţul nostru public: frica de a risca, frica de propriul trecut, frica de a avea altă opinie decît cele acceptate.
În curînd va apărea primul volum CriticAtac.