Alin Fumurescu, un respectabil om de dreapta, observă că derapta româneacă are mari probleme: e înghesuită şi fărîmiţată. Iar stînga a ajuns de invidiat: ca pionerii în Vestul Sălbatic…. integral poate fi citit aici pe Contributors. (fragment)
…incerc sa-mi imaginez cum e sa fii astazi, in Romania, un intelectual sincer de stanga – gen Rogozanu sau Ernu – si ma apuca asa, ca o invidie. E ca si cum ai fi un pionier in Vestul Salbatic. E comod:” pamant” cat curpinde, n-ai de ce te bate cu vecinii pentru asta, in schimb poti solidariza cu ei in lupta cu un dusman comun: pe atunci, indienii. Acum, intelectualii de dreapta. La urma urmei, urma care scapa turma, si unii si altii sunt multi si te ataca unde si cand nu te astepti.
Pentru ca a fi intelectual de dreapta e echivalent cu a trai pe Coasta de Est pe la 1800, toamna: e inghesuiala, e aristocratie de facto, nu de jure, e dat din coate si e jonglerie intre bisericutze.
Aci, sprancenele se ridica instantaneu din motive de aglomeratie: “Aaaa! Esti de-al lui Tismaneanu sau de-al lui Turdoran? De-al patriarhului sau de-al lui IPS Anania? De-al lui Sever Voinescu sau de-al lui Cristian Preda? De-a’ lu’ “22″ sau de-a’ lu’ Dilema Veche? Al lui Basescu sau dimpotriva? A’ lu’ Marga sau viceversa, al lui Shaffir?”
Suntem, declarativ, cu totii la dreapta si, totusi, cand vine vorba, dreapta e ca timpul la Fericitul Augustin: “Daca nu ma-ntrebi, stiu ce este. Daca ma-ntrebi, nu mai stiu“. Aparent, simpatia n-are nevoie de explicatii. Cand e sa patimim, patimim la fel. Ciudat (sau nu?) cand e sa nu mai com-patimim, cand e sa nu mai patimim impreuna, incepem sa ne uram. Incepem sa ne asezam unii pe altii in cutiute pe care lipim, cu limba, etichete.