Domnul Alin Fumurescu “ne ameninţa” de ceva vreme cu un text despre colaboratorul nostru G.M.Tamás care a ţinut recent o conferinţă: Noul război civil european (aici Videoconferinţa CriticAtac). Textul a apărut, iar domnul Alin Fumurescu a avut amabilitatea să ne anunţe. Îi mulţumim. Textul poate fi citit integral aici.
(fragment)
(…..)
Asta, sa spun drept, ma sperie.
Noul razboi, zice G. M. Tamas oarecum dezamagit, nu mai e institutionalizat, ci se da acum inlauntrul fiecaruia dintre noi. Gresit : acest razboi s-a dat dintotdeauna inlauntrul fiecaruia dintre noi si inapoiatii aia din Evul Mediu intunecat stiau eu ce stiau cand vorbeau despre relatia dintre forum internum si forum externum. « Inapoiatii » aia si-au dat seama ca acest razboi nu poate fi rezolvat odata pentru totdeauna si pentru toti, ca face parte din conditia umana. Cand spui ca l-ai castigat, atunci l-ai pierdut. Asta e – nu poti sari peste propria-ti umbra. Or, in clipa in care realizezi acest lucru, devii, vrei – nu vrei, un soi de conservator : accepti, precum Burke, ca nu poti ramane decat schimband. Ca intre cei de dinaintea ta si cei ce vor urma dupa tine, tu nu esti decat o tranzitie. Dar ca aceasta tranzitie are doua sensuri de mers.
Ma infurie si ma sperie nedreptatea, dar si mai tare ma sperie si ma infurie echivalenta dintre egalitatea a la Tamas si justitie (sa-i spunem, hegemonic, dreptate de la dreapta) cuplata convingerii ca o justitie absoluta poate fi posibila hic et nunc. Iaca secretul lui Polichinelle : nu poate. Iar a intretine, cu seriozitate, aceasta idee nu doar neproductiv. E periculos de-a dreptul. Unele idealuri, desi imposibile, sunt utile. Exista mori de vant cu care merita sa te infrunti. Nu acesta, care echivaleaza egalitatea cu dreptatea. Aristotel – si, din cate inteleg, G.M. Tamas ii admira pe clasici – spunea ca adevarata justitie e sa dai egal la egali si inegal la inegali. Cum si cine stabileste asta sunt intrebari la care mai bajbaim inca dupa raspunsuri.
Am spus « inca » ? Am gresit. Vom bajbai de acum incolo, in veacul vecilor, pana ce oamenii vor mai fi oameni. Dupa, nu ma mai bag. A-ti imagina sau a sugera – usurel incoerent, intre noi fie vorba – ca ai gasit solutia ( si inca unde ? In relatia capital-munca !) e o dovada de – cum sa-i spun ? – imaturitate. Acceptabila pana la o varsta, laudabila pentru incapatanare pana la alta, alunecand incetisor in penibil dupa o vreme.
Ar mai fi multe, foarte multe de spus, dar ma opresc aici.
Repet : mi-e drag G. M. Tamas, dupa cum mi-e drag si John Lennon. Mi-s dragi visatorii, dar ma sperie visatorii care se iau in serios. Astia imi dau cosmaruri.
PS Ca tot veni vorba de visatorii care se iau in serios, am o problema si cu sintagma « stat minimal » promovata de ordoliberalism. Dar cum pana la conferinta pe aceasta tema (programata pentru 28 iunie) mai sunt cateva zile, nadajduiesc sa am timp sa-mi spun pasurile.