Luni, 20 decembrie, Parlamentul de la Budapesta, dominat, cu două treimi dintre membri, de partidul conservator Fidesz, a trecut o controversată lege privind controlul presei, în timp ce afară, în urma unui apel trimis pe Facebook, manifestau 1.500 de oameni care susţineau că noile prevederi legislative restrîng libertatea media. Între timp, un director de teatru aşteaptă să fie dat afară şi un partid – să-şi regîndească politica.
Noul organism de gestionare a informaţiei se numeşte Autoritatea Naţională pentru Mass-Media şi Comunicaţii (NMHH), al cărei consiliu este abilitat să aplice amenzi consistente – pînă la 92.000 de euro (ceea ce echivalează cu forţarea închiderii întreprinderilor de presă cu buget mic) pentru orice conţinut de presă considerat „neechilibrat politic“. În plus, jurnaliştilor li se poate cere să-şi declare sursele către NMHH, în cazul unei situaţii de „siguranţă naţională“. Toate subiectele de articol, inclusiv cele de opinie sau ştirile, vor avea drept de replică garantat. Mass-media va fi obligată să difuzeze orice informaţie considerată de NMHH ca „necesară pentru societate“. Consiliul Executiv va numi directorii serviciilor publice de me-dia, iar televiziunile şi radiourile publice vor fi transformate în organizaţii nonprofit supervizate de NMHH. În esenţă, prevederile sînt atît de arbitrare, încît orice va dori NMHH va putea fi tratat drept încălcare a legii, iar Guvernul va putea să impună difuzarea oricăror materiale va dori, sancţionînd punctele de vedere critice ori de altă orientare politică.
Preşedinta acestui consiliu al NMHH, noua ţarină a presei ungare, cu puteri nelimitate, se anunţă a fi jurnalista Annamária Szalai (născută în 1961), întîi învăţătoare, apoi parlamentar Fidesz în 1998-2002, ulterior numită de partid la CNA-ul maghiar, şi care, în 1991, edita în orăşelul ei natal o revistă porno intitulatăMiami Press. Ea va fi numită direct de prim-ministru, pentru un mandat de nouă ani.
Evident, Uniunea Europeană şi organizaţiile internaţionale de media şi-au arătat imediat „îngrijorarea“. Secretarul general al Federaţiei Europene a Jurnaliştilor, Aidan White, a numit legea „o măsură restrictivă care limitează libertatea de opinie şi, deci, libertatea de expresie. Nu îndeplineşte standardele europene ale diversităţii şi pluralităţii, întoarce ceasul înapoi, la vremea cînd Ungaria trăia sub comunism şi sub spectrul controlului de stat asupra presei“.
La începutul lunii, toate publicaţiile neafiliate la Fidesz şi Jobbik (extrema dreaptă) au apărut, în semn de protest, cu prima pagină albă/ goală.
Lupta de clasă la teatru
Acum o săptămînă, partidul de extremă dreapta, Jobbik (aflat într-o relaţie tandră cu Fidesz, care pare că e în concurenţă cu el pe terenul atitudinilor şovin-patriotarde), a organizat o manifestaţie împotriva directorului Teatrului Naţional din Budapesta, Róbert Alföldi, pe care participanţii la adunare (circa 100) l-au numit „poponar, pervertit şi jidan“, încercînd să forţeze îndepărtatea sa de la conducerea instituţiei (Alföldi, care este într-adevăr şi evreu, şi homosexual, are un contract de management cu dată de expirare pe 30 iunie 2013). Acelaşi Alföldi făcuse obiectul unui scandal naţional(ist) după ce acceptase ca Ambasada României să sărbătorească Ziua Naţională la teatrul al cărui director este (ideea centrală fiind că 1 decembrie e o zi de doliu pentru maghiari, iar românii nu trebuie lăsaţi să aniverseze Trianonul cînd Republica Ungară îşi plînge teritoriile pierdute). Presa maghiară a pus în circulaţie informaţia că regizorul Attila Vidnyanszky (director al Teatrului Csokonai din Debrecen – unde nu mai are fondurile majore din anii trecuţi; în toamnă, Festivalul de Teatru Alternativ, cu tradiţie, s-a mutat de la Debrecen la Budapesta din lipsă de finanţare – şi recent invitat, cu Opereta imaginară a lui Valère Novarina, la Festivalul „Interferenţe“ de la Cluj) va fi înlocuitorul lui Róbert Alföldi, că deja îşi petrece timpul la Naţional ca să „cunoască trupa“ şi că a făcut declaraţii defăimătoare despre montările lui Alföldi. Mai exact, despre un spectacol cu opereta János vitéz, al cărei text nu e de Sándor Petöfi (poetul naţional maghiar din epoca 1848), ci după un poem al lui Petöfi, o adaptare din 1904 a lui Pongrác Kacsóh, cu finalul radical modificat. Asociaţia Criticilor din Ungaria a dat chiar o scrisoare deschisă, explicînd că, teatral, şi nu politic, Alföldi nu putea „trăda cuvîntul autorului“, fiindcă autorul pur şi simplu nu e Petöfi.
Aceeaşi asociaţie a lansat o petiţie pe internet, cu titlul „Jos mîinile de pe cultura şi presa maghiară!“: „Dacă un director de teatru poate fi dat afară pe motive politice, oricine poate fi dat afară pentru orice: pentru că e liberal sau conservator, pentru că are ochi albaştri sau căprui, pentru că e catolic, evreu, rom sau homosexual. […] Dacă politicienii pot decide ce e bine şi ce e rău, ce e artă contemporană şi ce nu e, ce e moral şi ce e imoral, controlul politic asupra libertăţii de exprimare va deveni total. Am avut destul parte de asta în secolul XX. […] Nu putem accepta controlul politic în artă şi mass-media“.
Petiţia oamenilor de teatru maghiari a fost semnată, pînă acum, de peste 1.700 de persoane, printre care laureata Premiului Nobel pentru Literatură, Elfriede Jelinek, regizorul Luc Bondy, fostul director al Festivalului de la Avignon, Bernard Fevre d’Arcier, şi artistul american Richard Schechner. Gábor Zsámbéki, directorul Teatrului „Katona József“, cel mai important şi prestigios din Budapesta, se numără, de asemenea, printre semnatari.
De ce ne interesează direct
Nu doar că Ungaria este vecina istorică şi problematică a României, condusă, acum, de un partid cu vocaţie revizionistă, şovin şi homofob, însă la 1 ianuarie 2011, Budapesta va prelua pentru şase luni preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, ceea ce înseamnă că Fidesz şi al său conducător, prim-ministrul Viktor Orbán, îşi vor expune politica la nivelul cel mai înalt al UE. Ungaria e şi ţara invitată la Tîrgul de Carte Bookfest din iunie, iar Ministerul Culturii din ţara vecină va trimite, cel mai probabil, autori pe care Fidesz îi consideră reprezentativi.
Întîmplător sau nu, printre cei 1.700 de semnatari ai petiţiei „Jos mîinile…“ nu se găseşte nici un om de teatru cunoscut din comunitatea maghiară din România (deşi sînt oameni care lucrează la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, profesori la Universitatea de Arte din Tîrgu Mureş, jurnalişti şi scriitori).
Pe 25 februarie, partidul minorităţii ungare, UDMR, îşi va alege un nou preşedinte, după retragerea lui Béla Markó, iar cel pe care-l susţine Markó este ministrul Culturii, Hunor Kelemen. Care are o mare problemă: Fidesz nu-l simpatizează – iar de la Budapesta vin finanţări. Guvernul maghiar acordă bani pentru diaspora, atît pentru reprezentarea politică a comunităţii, cît şi pentru activităţi culturale. Ministerul Patrimoniului Naţional de la Budapesta a fost coorganizator al Festivalului „Interferenţe“, iar Fundaţia Communitas, fondată de UDMR şi prin care sînt derulate fondurile alocate minorităţii maghiare din România, a fost unul dintre sponsori. O mare parte din viaţa culturală din Transilvania depinde de aceste surse de finanţare, iar ele sînt condiţionate ideologic. Susţinînd politica Fidesz, UDMR nu va putea fi şi la guvernare la Bucureşti.
În definitiv, în succesul unor pagini albe din Ungaria stă o bună bucată din mersul politicii şi al culturii de peste Carpaţi.
Text aparut si in Observator cultural