Un text de Alina Mungiu-Pippidi in Romania Libera. (fragment)
România a devenit oficial, de vreo două zile, ţara fără alegere, opusul sloganului „land of choice”, pe care, în lipsa auditoriului occidental căruia îi fusese menit, televiziunea publică îl difuzează din greu la publicul fără cablu rămas audienţă captivă prin ultimele cătunuri din ţara profundă. Cinstit vorbind, oricât e de sărac şi de amărât publicul care nu poate alege alt canal, ştie oricum că nici altă alegere politică, nici altă alegere economică nu îi vor veni din ţară. Cine a fost capabil să facă o alegere a plecat deja, direct din sat în lumea mare, înghesuindu-se în autobuzele Atlassib. La televiziunea italiană de Anul Nou am văzut români dormind în maşini, în cutii de carton şi hrănindu-se în cantinele pentru săraci pe care generozitatea italiană le-a deschis din belşug în sezonul cel mai creştin al anului. Aceştia sunt cei care au încercat să aleagă, şi le-a ieşit prost, dar tot nu se întorc acasă. Pentru că aici, să fie limpede, nu au ce alege. Era oare nevoie ca Antonescu să oficializeze relaţia lui cu Voiculescu şi să îi promită oficial funcţia de preşedinte al Senatului ca să se lămurească cineva nu doar ce caracter are, ci şi câtă minte?
Oare nu a povestit Voiculescu singur, în 2006, la TVR cum a fost cât pe ce să intre în guvern şi ar fi reuşit dacă nu îl oprea „Stalina” Pippidi? Poate aţi crezut că minte? Zicea omul adevărul. Mă bucur că azi dl. Tăriceanu îl critică pe dl Antonescu: dar, cum memoria mea nu mă înşală (e ca în Borges, şi eu mă satur de ea: memoria unui fost şef de promoţie la Medicină, nu uit nimic nici după treizeci de ani), pe el l-am oprit când voia să-l facă pe Voiculescu prim-ministru, şi nu pe dl Antonescu. E drept că s-a oprit: măcar atât. Dl Voiculescu avea şi el dreptate să fie supărat dacă i se promisese aşa ceva şi nu s-au ţinut de cuvânt. Ceva i-au promis când a trădat PSD în 2004 pentru a definitiva soluţia imorală, soluţie cu care eu nu am fost deloc de acord, dar care era promovată pe atunci intens de un tânăr liberal în ascensiune pe nume Cristian Preda, în vreme ce un alt tânăr liberal numit Toader Paleologu încerca să convingă PNL să urmeze linia oficială Patriciu, adică o alianţă cu PSD. Azi s-au distribuit toţi în roluri diferite, că piesa e alta: altul e oficialul, altul e contestatarul, altul e cinicul şi altul reformatorul. Dar am bănuiala că nici săracul din cătun, care vede doar TVR şi nu ştie la fel de bine ca mine istoria tuturor acestor domni, nu crede că e ceva de ales din ei. E lămurit. Cum lămuriţi sunt şi intelectualii rămaşi prin preajma PNL, alde Mircea Diaconu, Florin Iaru, şi compania . Şi ei cu subiectul, şi noi cu ei. Vorba aceea, eu nu i-am bănuit nici până acum că nu ar şti ce fac, ar fi fost jignitor.
Ce e nou şi mai rău în alianţa asta reînnoită? Păi, exact asta, faptul că pe faţă liberalii propun dlui Voiculescu a doua poziţie în stat. Voiculescu în locul lui Geoană! Progres, ce să mai vorbim, chiar merită să ţinem alegeri. Şi Rodica Stănoiu în locul lui Predoiu, şi Patriciu în locul Elenei Udrea. Mulţi însă vor schimba tabăra şi, în locul lor, vor fi tot ei. Noroc că nu există un prag de participare minim ca la referendum, că altfel s-ar invalida aceste alegeri viitoare. Mă apucă nostalgia după începutul anilor ’90, când oamenii umbrelor măcar trăgeau sfori din umbră. Azi e ca în Frăţia Inelului, când ies toţi la lumină şi vezi că nu sunt oameni, ci spectre.