A căzut guvernul Grindeanu, doborât chiar de PSD. E cea mai bună variantă de soluţionare a crizei politice punctuale, dar criza politică de fond rămîne. Ultima perioadă a abundat în ironii la adresa întregii situaţii, justificate în măsura în care totul era cam absurd, chiar ridicol, dar asta nu trebuie să mascheze partea serioasă: în urmă cu 5-10 ani aveam o democraţie şchioapă şi puţin funcţională, dar măcar exista o structură formală democratică care totuşi funcţiona, la un nivel redus. Acum această democraţie se degradează rapid, poate cel mai vizibil la nivelul resortului ei fundamental care e sistemul de partide. Partidele au ajuns într-o stare execrabilă, ca lideri, proceduri, prestigiu, capacitate de guvernare şi, pînă la urmă, putere.
Liderii de azi sînt nişte pitici faţă de liderii de acum 10-15 ani, care nu erau nici ei nişte Pericle. Cea mai puternică instituţie din stat nu sînt partidele sau CCR, ci DNA. Anticomunismul (sub forma antipesedismului furios care constituie întreaga gîndire politică pentru o masă atît de mare a alegătorilor şi „specialiştilor” deopotrivă, dintre care mulţi se mai cred şi liberali), anticorupţia şi antipolitica au supus complet sistemul de partide şi funcţionarea aceea deficitară a lui. Criza actuală, neverosimilă după scorul enorm al PSD, se datorează în primul rînd acestui lucru. E deja secretul lui Polichinelle că DNA vînează asimetric PSD-ul. Ponta şi Dragnea au fost scoşi pe tuşă, acum Kovesi se întreabă ce dracu’ durează atît pînă îl înhaţă pe Grindeanu.
Aşa s-a ajuns la lideri de nivel de primari de comună, fie că e vorba de Dragnea şi ceilalţi şefi pesedişti, fie că e vorba de Turcan sau Orban, un habotnic mărunt şi trist, foarte limitat, care conduce acum al doilea partid al ţării. Aşa s-a ajuns ca partidul cu scor zdrobitor în alegeri să nu poată guverna. O să se ajungă şi mai rău dacă se continuă pe linia asta, ceea ce e foarte probabil. Kovesi a suferit nişte lovituri şi la un moment dat s-ar putea să cadă, deşi a rezistat incredibil atîta timp, dar mişcarea e mai mare decît ea, chiar dacă e puternic personalizată, şi are şanse bune să meargă mai departe pentru că e o scurtcircuitare a politicului în favoarea businessului, iar ăsta e un fundament absolut suficient. În iarnă la proteste anticorupţia a primit cîteva tălpi, inclusiv de la ziarişti susţinători fanatici ai anticorupţiei, inclusiv de la CCR (posibil ca aceste rezerve să existe şi în Occident, poate chiar să vină din acea direcţie, fără însă a se exprima la acel nivel), dar poate fi doar o corecţie de parcurs.
Urmează să vedem cum evoluează lucrurile, deocamdată situaţia democraţiei interne e extrem de proastă. Anticorupţia a ajuns echivalentul românesc al autoritarismului şovin, etnic sau religios, din Ungaria-Polonia, prin care democraţia aceea incipientă şi prăpădită din Est e deturnată pe faţă în favoarea unui regim de mînă forte. Avem servicii, avem parchete, avem tehnocraţi deştepţi, cui îi mai trebuie partide şi alegeri. Adică alegeri vor mai fi, dar, cum a devenit deja evident, ele sînt doar faţadă, doar formalitate. Pe scurt, cine râde de Dragnea şi de toată situaţia fără să îl încerce o mică senzaţie de anxietate nu înţelege nimic din ce se întîmplă.