Vasile Ernu în dialog cu economistul Cristian Socol
Mai întîi, explică-ne te rog, pentru omul simplu, neeconomist: ce este de fapt un paradis fiscal, aceste offshores de la care au pornit aceste „noi dezvăluiri” ale scandalului Panama papers?
Paradisul fiscal este un loc în care merg “să se relaxeze” cei ce vor să ocolească plata impozitelor și taxelor. Oferta este reprezentată de societăți off shore, companii înregistrate în aceste paradisuri fiscale, companii care nu cer foarte multe informații legate de proprietarii conturilor, oferă anonimat și de multe ori promit protecție împotriva acțiunilor autorităților legate de proveniența banilor. Cererea vine de la oameni de afaceri, politicieni, actori, sportivi s.a. care vor să ocolească plata impozitelor și taxelor. Intermediarii care facilitează deplasarea banilor în paradisurile fiscale sunt societăți de consultanță fiscală, case de avocatură și bănci. Marile companii de consultanță fiscală își pregătesc juniorii rotindu-i prin țări pentru a putea învăța și folosi toate portițele pentru așa numita optimizare fiscală – utilizarea tuturor oportunităților legale (dar imorale) pentru a micșora impozitele și taxele plătite.
Eu ironizam amar recennt punînd o întrebare: „A propos, ce mai face “paradisul fiscal” al Uniunii Europene, Luxemburg? Dar Jean-Claude Juncker? Ah, a luat preşedinţia Comisiei Europene… Q.E.D.” Cum explicăm acest fenomen: paradis fiscal în inima UE?
Paradisurile fiscale în inima UE au apărut pentru a satisface nevoia de optimizare fiscală, mai ales pentru indivizi și companii care trăiesc/au afaceri în țările cu impozite și taxe consistente, mai ales sisteme de impozitare progresivă, taxe pe avuție s.a.m.d. Sunt entități care foarte probabil consideră că plătesc prea mult către stat și care, pe de altă parte, preferă să-și ascundă adversitatea față de principiile modelului social european – model care în prezent are afectați toți pilonii de funcționare.
Ştim că sînt imorale aceste mecanisme de a fugi de fiscalitate prin mecanisme offshore. Dar economia nu opereză cu astfel de noţiuni. Ea operează cu noţiuni precum legal-ilegal. Cine legitimează aceste mecanisme şi de ce marile puteri şi instituţiie conomice le tolerează ca să nu zic că le protejează?
Mecanismele de tip off shore sunt imorale, nu neapărat ilegale. Proveniența banilor depuși acolo nu este întotdeauna legală. Au fost încurajate, în ultimii ani sunt pe cale de dispariție. Părerea mea este că în câțiva ani va fi foarte greu de ascuns bani în aceste zone, practic vor disparea. Presiunea exercitată de problemele bugetare, inechitatea măsurilor de austeritate, creșterea inegalităților, reducerea ponderii din PIB alocată remunerării forței de muncă și explozia ratei de deprivare materială, mai ales în randul tinerilor, va fi enormă. Autoritățile vor răspunde prin devoalarea acestor practici și pentru a acoperi lipsa de soluții la problemele menționate.
Un amic, Dan Ungureanu, afirma zilele acestea ceva tranşant, lucru cu care sînt de acord: “Scandalul cu offshores din Panama : offshores nu sînt un neg al capitalismului, un efect secundar nedorit, ci fac parte din filosofia însăși a capitalismului: aceea de a crea o distanță tot mai mare între ceea ce e legal și ceea ce e legitim. Offshores, cu secretele lor bancare, nu sînt niște fenomene marginale ale capitalismului, ci însăși inima lui: înainte de a se prăbuși, Enron avea opt sute de filiale în insulele Cayman, Turks-Caicos și Bermude.” Întrebare: Pot fi aceste fenomene stopate sau reglementate?
Da, este esența capitalismului. Știința economică vede individul mediu ca fiind homo economicus, un individ rapace, ce-și urmărește propriile interese, gata oricând să ia decizii care să-i maximizeze bunăstarea, în dauna celorlalți de cele mai multe ori. În capitalism e o lege naturală care spune ca bogații tind să devină și mai bogați, iar săracii și mai săraci. Frica de diminuare a bunăstării în rândul celor mai bogați aduce în prim plan legea psihologică a acumulării. Dar fenomenele au început sa fie stopate în ultimii ani și da, pot fi reglementate. Problema este – ca și la criza financiara din 2007 – ca reglementatorii joacă cu cel puțin o viteză mai mică decât cei care inovează derivative, mecanisme off shore… O soluție simplu de aplicat este ca firmele (mai ales cele multinaționale) să plătească impozitele și taxele aferente statului în care acestea investesc și realizează venituri.
Se scot bani mulţi din România? Conform raportului Global Financial Integrity doar în 2009 au părăsit ţara peste 12 miliarde USD nefiscalizaţi. Asta se repetă anual. Care sînt mecanismele de scoatere a acestor bani şi de unde provin ei?
Mecanismele de scoatere a banilor țin de optimizarea fiscală. Înregistrarea de companii în paradisuri fiscale, mecanismul prețurilor de transfer, sisteme morișcă, frauda la TVA, spălarea banilor… Ne putem uita la statistici de unde vin banii – în 2015 ponderea medie a economiei subterane în PIB în țările UE era de 18%, economia subterană ce reprezintă 30,6% din PIB în Bulgaria, 28,6% din PIB în România, 27,8% din PIB în Turcia, 27,7% în Croatia, Estonia 26,2% din PIB, Lituania 25,8% din PIB iar Polonia și Letonia câte 23,3% din PIB fiecare (a se observa că țările cele mai sărace și cu cele mai mari inegalități din UE se regăsesc aici!) Sau ne putem uita în Rapoartele Consiliului Fiscal unde vedem cum evaziunea totală la plata impozitelor și taxelor se ridică la 100 miliarde lei anual (23 miliarde de euro) din care trei sferturi vine din frauda la TVA.
Unde se duc banii? Ştim că spre paradisuri fiscale şi bănci “prietenoase cu clienţii” dubioşi. Dar dacă ne uităm unde se află aceste bănci „prietenoase” avem mari surprize. Top 5 al acestor bănci/ţări prietenoase cu banii dubioşi: Elveţia, Hong Kong, SUA, Singapore, Cayman adică Marea Britanie. În top 10 mai intră şi Luxemburg şi Germania. Panama e doar pe locul 12 http://www.financialsecrecyindex.com/ Nu este multă ipocrizie în acest joc?
Sigur că e multă ipocrizie și mai ales în țările în dezvoltare, unde sunt blamati bugetarii, pensionarii, tinerii, șomerii în timp ce mintea gândește noi forme de eludare a plății impozitelor și taxelor. Însă chiar dacă se vor restrânge aceste paradisuri fiscale/ mecanisme offshore se vor inova alte modalități de extragere de capitaluri: reglementarea soft, captura agențiilor de reglementare și rent seeking, contabilitate creativă. Capitalul are un lobby agresiv, de multe ori format de oameni profesioniști, bine pregătiți. În tot acest timp, rata de sindicalizare scade, piața muncii se flexibilizează, globalizarea și integrarea comercială cu țările low cost reduc puterea de negociere și deci și perspectivele de creștere a plăților pentru muncă. Sunt pesimist, deși aceste încercări de scoatere la suprafață a banilor ascunși ar putea fi semnale pentru echilibrarea veniturilor plătite muncii și capitalului, așa cum regăsim în țările dezvoltate.