Indiciul cel mai clar al faptului că ne aflăm într-un nou război rece este acela că bancurile de la Radio Erevan au redevenit amuzante. Ultimul banc sună cam așa (spus de Vasile Ernu): De ce nu există lovituri de stat în SUA? Pentru că la Washington nu există o ambasadă a SUA.
Bancul apare, evident, în siajul ultimilor evenimente din Ucraina care au fost descrise de foarte mulți drept o lovitură de stat ajutată, dacă nu chiar orchestrată, de SUA. Filmul ultimilor zile arată așa: după două zile de vărsări de sânge în urma confruntărilor dintre poliție și manifestanți, peste 100 de persoane au fost ucise, iar peste 1000 rănite. Uniunea Europeană, prin miniștrii de externe ai Franței, Germaniei și Poloniei au mers la Kiev pentru a negocia cu opoziția și președintele Yanukovici o soluție politică la criză. Rusia a trimis de asemenea emisari acolo. Vineri dimineață părea că fusese găsit un compromis: Yanukovici acceptase revenirea la constituția din 2004 care limita rolul președintelui republicii și un calendar ce avea să ducă la alegeri prezidențiale anticipate în noiembrie sau decembrie 2014. Acestea fuseseră principalele cereri ale opoziției. 48 de ore mai târziu însă, în urma unui vot al parlamentului în care opoziția prezidențială deține acum majoritatea în urma unor racolări de parlamentari ai Partidului Regiunilor, partidul prezidențial, președintele a fost demis, Iulia Timoșenko eliberată, iar întreaga putere a fost trecută în mâinile lui Aleksandr Turchinov, noul speaker al Parlamentului. Acesta va îndeplini funcția de președinte interimar.
Întreaga putere centrală s-a prăbușit înainte și după revocarea lui Yanukovici care nu recunoaște însă actul parlamentului. Poliția a dispărut de pe străzile Kievului, iar locul acesteia a fost luat de militanți ai Pravy Sektor și Svoboda, care au început să păzească obiectivele principale. Știri neconfirmate afirmă că aceștia vor fi încorporați în noua structură a ministerului de externe. Între timp, parlamentul a mai luat o serie de măsuri controversate: a anulat o lege ce dădea dreptul folosirii limbii materne în zonele din Ucraina cu populație minoritară importantă, fiind astfel vizați vorbitorii de rusă din est, dar și cei de română și ungară în vest. De asemenea parlamentarii au demis o serie de miniștii și au încercat demiterea judecătorului scont. Anumite voci spun că pe masa parlamentului s-ar afla și textul de aderare la tratatul de liber schimb cu UE, a cărui respingere de Yanukovici a dus la declanșarea crizei în noiembrie.
Situația rămâne tensionată la nivel național, chiar dacă mai calmă la Kiev. Regiuni din sud și din est au declarat că nu vor recunoaște puterea de la Kiev, cerând totodată intervenția, chiar militară, a Rusiei. De partea cealaltă, la Lviv și în alte zone din vest, puterea centrală a fost înlocuită de forțe locale, care se vor supune puterii de la Kiev doar în măsura în care aceasta le reflectă interesele. Ca urmare, o serie de distrugeri au avut loc în ultimele ore, cu precădere asupra statuilor lui Lenin, a celor cu caracter pro-sovietic și a sediilor partidului Comunist și al Regiunilor.
Desigur, această dezvoltare a situației ridică o serie de întrebări. Timothy Garton Ash a identicat 5 puncte de maxim interes ce vor fi pe agendă din acest moment: 1) independența și granițele Ucrainei ca stat-național; 2) viitorul Rusiei ca actor politic global; 3) viitorul lui Vladimir Putin ca actor politic global; 4) viitorul UE ca actor politic; 5) viitorul mobilizării de stradă în vederea schimbărilor politice – protestele din Ucraina fiind în mod evident diferite de revoluția Portocalie de acum un deceniu ca tactică, organizare și actori sociali. Deși suntem în dezacord cu analiza lui Ash, temele identificate de acesta sunt corecte.
La acestea am mai adăuga două, pe care un liberal-conservator precum Ash nu le poate adresa: 1) situația economică a Ucrainei care în acest moment este la pământ; 2) escaladarea neofascismului și a extremismului de dreapta până la nivelul la care acesta ajunge politică de stat. Ieri, un important leader al comunității evreiești din Ucraina i-a sfătuit pe enoriași să părăsească țara de frica unor viitoare pogromuri, în timp ce Pravy Sektor a pus un preț de 1000 de dolari pe capul unui jurnalist pro-rus. Rolul extrem de important jucat de extremiștii de dreapta în aceste proteste, faptul că aceștia nu sunt controlați de opoziție și realitatea că sunt practic cea mai organizată forță politică din acest moment (și înarmată chiar) indică faptul că rolul lor va fi unul central în evoluția politică ulterioară. Eșecul UE de a se referi la acest fenomen este
cu atît mai îngrijorător.
La mijloc se află un anti-Rusism puternic, nu doar în Ucraina, ci și în UE și SUA. Acest anti-rusism ce premerge și supraviețuiște Războiului Rece portretizează Rusia ca încarnarea răului absolut, prin urmare orice opoziție la Rusia fiind inevitabil una pro-democratică. Exemplul Ucrainian arată ca acest fapt este complet fals, primii promotori ai anti-rusismului și anti-comunismului în Europa fiind de fapt fasciștii și naziștii.
Modul de operare în cadrul procesului de înlăturare a lui Yanukovici, mai mult, anulează orice pretenție la democrație, stat de drept și justiție pe care opoziția ucrainiană o avea. Faptul că acest act a fost susținut de UE prin vocea președintelui Comisiei Europene Barroso devine și mai grav. UE încalcă chiar principiile de funcționare ale democrației liberale, mai ales separarea puterilor în stat și rolul votului. Yanukovici era totuși un lider ales în mod legal și legitim, ce acceptase să se reîntoarcă la urne mai devreme. Așa-zisul garant al democrației în Europa încalcă principiile pe care le promovează și pentru care ucrainienii ar fi ieșit în stradă în primă instanță.
După toate aparențele, aceste evenimente nu pot fi descrise nici ca o revoluție burgheză împotriva unui leader corupt, nici ca una socialistă a unor mase de oameni ce preiau puterea pentru a-și exprima propriile interese. E, din ce în ce mai clar, o lovitură de stat pregătită în exterior și purtată prin intermediul unui grup de oameni foarte organizat ce exprimă poziții neofasciste și de extremă dreapta. Asta nu înseamnă că efortul popular nu a fost unul considerabil și nici nu neagă caracterul brutal și represiv al puterii din ultimile zile când zeci de oameni nevinovați au fost uciși. Puterea s-a comportat așa cum a fost Yanukovici în tinerețele sale: precum un bătăuș incapabil să înțeleagă politica ci doar să crape capete și să omoare oameni. Însă, faptul că a fost înlocuit de la putere de niște oameni asemenea lui și, pe de-asupra, puternic ideologizați, nu e nici un motiv de bucurie.
Vom reveni cu amănunte de la fața locului. Subiectul este departe de a fi încheiat.