Referendumul din 29 iulie a scos la lumină o controversă care mocnește de ani de zile: câți locuitori are, de fapt, România, după valul de imigrări și după drastica scădere demografică din ultimii 20 de ani? Și cum se face că populația scade, iar numărul românilor cu drept de vot crește? Și care sunt contradicțiile recensământului din noiembrie 2011, care au creat atâta vâlvă pe scena politică în plin an electoral?
La aceaste întrebări încearcă să răspundă analiza sociologului Vasile Ghețău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române.
Niciodată mărimea populației de 18 ani și peste și dinamica ei în timp nu au fost atât de actuale și de controversat discutate ca în aceste săptămâni dinaintea și de după referendumul din 29 iulie a.c. Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra rezultatelor, luând în considerare numărul de alegători din listele electorale – 18,3 milioane persoane și pragul de cvorum pe care îl știm. Întrebările asupra numărului de alegători și, mai ales, asupra mecanismului prin care acest număr a crescut după anul 2000 și a ajuns în anul 2012 aproape de numărul întregii populații stabile a țării la recensământul din octombrie 2011 – 19 milioane locuitori, au încă rezonanță și cred că acum, după luarea deciziilor, anumite clarificări pot fi aduse, cu argumentele demografului.
Dinamica în timp a numărului populației de 18 ani și peste este rezultatul raportului dintre intrările și ieșirile care au loc în fiecare an în această populație. Intrările reprezintă numărul persoanelor care ating vârsta de 18 ani în cursul unui an calendaristic iar ieșirile sunt cele pe cale naturală, persoanele de 18 ani și peste decedate în cursul aceluiași an. Este util de precizat că persoanele care ating vârsta de 18 ani în cursul unui an calendaristic fac parte din aceeași generație (sunt născute în același an calendaristic) iar decesele la populația de 18 ani și peste reprezintă suma deceselor care au loc în același an calendaristic în toate generațiile care compun populația respectivă.
Datele statistice permit determinarea celor două componente, recurgând la tehnici de analiză demografică, și calculele pe care le-am făcut se referă la anii 2002-2012 (perioada 1 ianuarie-29 iulie pentru acest din urmă an). Sunt însă suficiente date statistice și tehnici de analiză pentru a construi și o viziune prospectivă pentru acest deceniu și cel care va urma.
I. Perioada 2002-2012
Creșterea sau scăderea anuală a numărului populației în vârstă de 18 ani și peste depinde esențial de mărimea generației care atinge vârsta de 18 ani în cursul unui an calendaristic, numărul deceselor în populația de 18 ani și peste marcând o remarcabilă stabilitate provenită din rigiditatea, inerția și legitățile unui fenomen demografic particular care este mortalitatea populației. De fapt, aproape toate decesele care au avut loc în anii 2002-2011 se plasează la persoane mai mari de 18 ani (98-99%). Se poate observa în tabelul 1 (și în figura 1a) că în anii 2002-2011 numărul deceselor la populația de 18 ani și peste s-a situate între 250 și 260 de mii. Intrările care au avut loc în aceiași ani provin, pe de o parte, din generațiile mari 1984-1989, care au ajuns la 18 ani în anii 2002-2007, și – pe de altă parte, din generațiile considerabil mai mici venite pe lume în anii 1990-2004, pe fondul scăderii considerabile a natalității, și care au ajuns la 18 ani în anii 2008-2012.
(Click pe imagine pentru mărire)
Din generațiile mari 1984-1990 au ajuns la vârsta de 18 ani în anii 2002-2008 efective mai mari decât numărul decedaților și populația de 18 ani și peste a crescut în anii respectivi cu valori anuale situate între 50 și 100 de mii persoane (figura 1b). Deși numărul născuților a fost în recul în anii 1990-1991, cei care au ajuns la 18 ani în anul 2009 au fost cu puțin peste numărul decedaților și populația de 18 ani și peste a marcat o minimă ascensiune și în anul 2009. Trendul descendent al natalității s-a instalat și mai solid după anul 1991 și, începând cu anul 2010, numărul persoanelor ajunse la 18 ani a coborât sub numărul celor decedați, populația de 18 ani și peste intrând într-o fază de declin. La nivelul întregii perioade 2002-2012 (până la 29 iunie) populația de 18 ani și peste a crescut însă cu 540 de mii, chiar dacă – în aceeași perioadă, populația totala a țării s-a redus pe cale naturală cu aproximativ 500 de mii persoane.
Pentru a sintetiza, creșterea numărului populației de 18 ani și peste în anii 2002-2012 are componente și mecanisme bine definite și cunoscute, provenind din nivelul ridicat al natalității în anii 1984-1990 și o mortalitate relativ stabilă la întreaga populație de 18 ani și peste..
II. Perioada 2012-2030
Intrarea generațiilor considerabil mai mici născute după 1990 în populația de 18 ani și peste va amplifica drastic în viitor scăderea acestei populații, instalată în anul 2010. Cunoaștem mărimea generațiilor care vor atinge vârsta de 18 ani până în anul 2030 –este vorba de generațiile 1994-2011, și tehnicile de analiză și prognoză demografică ne oferă toate elementele de care avem nevoie pentru estimarea intrărilor și ieșirilor în / din populația de 18 ani și peste și scăderea anuală a acestei populații. Mai jos, avem rezultatele estimațiilor noastre pentru întreaga perioada 2002-2030.
Da, vom asista la o scădere importantă a dimensiunii populației stabile (cu reședința obișnuită în țară) de 18 ani și peste, reprezentând componenta principală a numărului de alegători. Dacă în anii 2002-2011 am avut o creștere a populației de 18 ani și peste de 550 mii persoane, până în anul 2030 reculul s-ar apropia de un milion. Dramatica scădere a natalității după anul 1990 își spune astfel cuvântul și asupra dimensiunii electoratului. Alegătorii vor deveni mai “scumpi”, pentru că vor fi mai puțini. Reducerea este acompaniată de accentuarea îmbătrânirii electoratului, ponderea celor de 65 ani și peste trecând de la 20 la 25%.
III. Populație stabilă, persoane cu reședința obișnuită în alte țări, populație legală, persoane cu domiciliul în străinătate
Conceptul de populație stabilă folosit la recensământul din octombrie 2011 este acel usual resident population, recomandat Statelor Membre de Comisia Europeană (Parlament și Consiliu) pentru recensămintele din anul 2011 (2010 în câteva țări). Nu fac parte din populația stabilă a țării persoanele plecate în altă țară pentru cel puțin 12 luni. Ele vor fi recenzate ca populație stabilă în statele în care au reședința obișnuită. Având însă domiciliul în România, fac parte din populația legală a României. Persoanele care și-au schimbat domiciliul în altă țară, au fost eliminate din populația stabilă și legală a României atunci când au emigrat (pe termen lung) și și-au stabilit domiciliul în altă țară, potrivit standardelor internaționale, recomandate de Eurostat, și aplicate de Institutul Național de Statistică.
Dacă am dori să estimăm cât mai exact populația de 18 ani și peste din populația stabilă a recensământului din octombrie 2011 și din persoanele plecate în altă țară pentru cel puțin 12 luni, unde au reședința obișnuită (cele două componente ale populației legale), ne lovim de necunoașterea celei din urmă componente: la recensământ a existat o neînregistrare masivă a acestei populații. O putem însă estima iar datele trimise recent (la 20 august) de Guvern la Curtea Constituțională ne aduc un plus consistent de comparabilitate și cunoaștere.
Pentru a înțelege mai bine datele pentru anul 2012 am inclus în estimațiile noastre din tabelul 2 (unde cifrele sunt în mii de persoane) și datele pentru anul recensământului anterior, cel din anul 2002. Luând în considerare populația de 18 ani și peste din populația stabilă la recensământul din anul 2002 (16834 mii) și estimația pentru aceeași dată a numărului celor plecați pe o perioadă îndelungată – 512 mii persoane (calculată prin ecuația balanței demografice dintre recensămintele din anii 1992 și 2002), ajungem la o populație de 18 ani și peste în anul 2002 de 17346 mii persoane. Este de admis că și în anul 2002 exista un număr de români cu domiciliul în străinătate, mai mic însă decât cel cunoscut acum pentru anul 2012, veritabila explozie a emigrației românești declanșându-se după anul 2002. Într-un context de lipsă de date adecvate, a avansa o ipoteză, o cifră, delimitează un cadru de referință favorabil altor dezvoltări și repere. Admitem că existau în anul 2002 un număr de români cu domiciliul în străinătate estimat la jumătate din cel calculat pentru anul 2012, ceea ce înseamnă 235 de mii, iar dintre aceștia 192 de mii aveau vârsta de 18 ani și peste. Întreaga populație de 18 ani și peste astfel compusă ajunge, în anul 2002, la 17538 mii persoane.
(Click pe imagine pentru mărire)
Pentru anul 2012 dispunem de mai multe date și în tabelul 2 pot fi distinse trei cifre ale populației de 18 ani și peste: 1. din populație stabilă și din migranți cu reședința în străinătate-estimație la recensământ cu menționata ecuație a balanței; 2. din populație stabilă și din migranți cu reședința în străinătate-estimație din datele comunicate de Guvern la Curtea Constituționala; 3. din populație stabilă și din migranți cu reședința și domiciliul în străinătate-estimație din aceleași date.
Fără includerea populației de 18 ani și peste cu domiciliul în străinătate, întreaga populație de 18 ani și peste ar fi, la mijlocul anului 2012, de:
► 17,3 milioane – cu o populație având reședința în străinătate de 1808 mii, cifră estimată din datele recensămintelor din anii 2002 și 2011 și luarea în considerare a scăderii naturale a populației dintre cele două recensăminte;
► 17,8 milioane – cu o populație având reședința în străinătate de 2310 mii, cifră estimată din datele transmise de Guvern la Curtea Constituțională.
Cu includerea celor 470 de mii de persoane cu domiciliul în străinătate, 384 mii dintre aceștia având 18 ani și peste, întreaga populație de 18 ani și peste ar ajunge la 18,2 milioane, cifră cvasi-identică cu cea aflată în listele electorale de la referendum
Nu este în intenție judecarea includerii ori neincluderii românilor cu domiciliul în străinătate în listele electorale și stabilirea numărului alegătorilor. Este o decizie politică și parlamentul ar trebui să elimine rapid voitele confuzii din cele trei-patru legi care se referă la alegătorii din listele permanente.
Vom face în final observația că, la aceleași componente ale întregii populații de 18 ani și peste, creșterea acesteia în perioada 2002-iulie 2012 din tabelul 2 – 664 mii persoane, nu este departe de cea pe care am estimat-o pentru aceeași perioadă folosind doar instrumente de analiză demografică – 540 de mii persoane (tabelul 1). Construcția demografică își arată coerența și unitatea chiar și în circumstanțe în care evoluțiile demografice sunt extrem de complexe și imprevizibile și într-un context în care – dezvoltările de la referendum ne-au demonstrat-o elocvent – sistemul statistic în domeniul populației este sărac și deficitar calitativ iar un veritabil registru al populației este doar un deziderat îndepărtat. Iar menționarea scăderii natalității și a declinului demografic ca factori potrivnici creșterii populației de 18 ani și peste în perioada 2002-2012 este expresia necunoașterii felului în care lucrează în timp demograficul.
Am intrat într-o perioadă de recul a populației de 18 ani și peste, care va continua, dar acest recul face parte din sumbrul tablou demografic general al României, neglijat de clasa politică, aflată în crâncene și nesfârșite bătălii pentru putere. Populația de 18 ani și peste în anul 2030 nu va mai face parte dintr-o populație stabilă a țării de 19 milioane, cea de astăzi, ci dintr-o populație stabilă cu două milioane mai mică, iar dacă privim spre mijlocul secolului, o scădere de alte două milioane se va adăuga după anul 2030. O spun nu numai prognozele elaborate de noi, ci și cele ale Diviziei de Populație ONU.