Acest document reprezintă o traducere a unor texte extrase din Harvard Guide to Using Sources: A Publication of the Harvard College Writing Program, disponibil la aici (primit la redacție de la profesorul Michael Shafir).
În redactarea de texte academice, este considerat plagiat să extrageţi orice idee sau orice limbaj de la altcineva fără a credita sursa în mod corespunzător. Nu contează dacă sursa este publicată, sau dacă este un coleg, un student, o pagină web fără autor explicit, o pagină web care vinde articole academice, sau orice altă persoană: a revendica munca sau ideile altcuiva este un furt, şi este inacceptabil în orice situaţie academică, fie intenţionat sau neintenţionat.
Uşurinţa cu care se poate găsi informaţie de orice tip pe internet înseamnă că atunci când folosiţi surse electronice, trebuie să fiţi extrem de vigilent pentru a nota de unde aţi obţinut informaţia şi ideile, şi pentru a credita autorii surselor folosite. Dacă copiaţi direct dintr-un document electronic în notele dumneavoastră şi uitaţi să etichetaţi corect acel document, sau dacă extrageţi informaţii dintr-o serie de pagini web fără a consemna acest fapt în detaliu, aţi putea să revendicaţi idei care nu sunt ale dumneavoastră, cu sau fără intenţie.
Este important să ne amintim că orice pagină web este un document cu un autor, şi de aceea orice pagină web folosită necesită includerea unei referinţe. De exemplu, deşi ar putea să pară evident că o idee preluată din cartea profesorului Pinker „The Language Instinct” ar trebui să apară în articolul dumneavoastră numai dacă includeţi o referinţă clară, s-ar putea să pară mai puţin evident că informaţii despre învăţarea limbajului extrase din pagina Enciclopediei de filozofie de la Stanford necesită aceeaşi atenţie. Cu toate că autoratul acestei pagini de enciclopedie este mai puţin evident decât dacă ar fi un articol în print (trebuie să derulaţi pagina până la sfârşit pentru a vedea numele autorului şi dacă nu faceţi acest lucru aţi putea crede, în mod greşit, că autorul nu este listat), sunteţi totuşi responsabil pentru a include referinţe la acest material. În acelaşi fel, consultând o pagină web care nu are un autor clar specificat, sunteţi totuşi responsabil să îl citaţi ca sursă a articolului dumneavoastră. Tipul de sursă pe care o folosiţi, sau absenţa unui autor al acelei surse, nu schimbă faptul că trebuie întotdeauna să includeţi referinţe la sursele dumneavoastră.
Deşi ar putea să pară evident că a copia cuvintele altuia direct şi a le depune sub numele propriu este un plagiat, alte tipuri de plagiat ar putea să fie mai puţin familiare. Aceste tipuri mai subtile de plagiat sunt de fapt mai frecvente, şi trebuie să vă asiguraţi că le înţelegeţi pe toate, şi că ştiţi cum să le evitaţi printr-o abordare sistematică şi responsabilă a redactării textelor dumneavoastră.
Plagiat direct
Dacă preluaţi text cuvânt cu cuvânt dintr-o altă sursă, folosindu-l în propriul articol, atunci faceţi un plagiat direct. Chiar dacă scrieţi ideile dumneavoastră cu propriile cuvinte şi le plasaţi în jurul textului preluat din altă sursă, trebuie să creditaţi autorul materialului sursă, fie punând textul preluat între ghilimele şi furnizând o referinţă clară, fie parafrazând materialul sursă şi furnizând o referinţă clară.
Exemplu
| Material sursă (original) | Versiune plagiată | Versiune acceptabilă #1(citat între ghilimele, plus citarea sursei)
|
Versiune acceptabilă #2 (parafrază cu citare) |
| Tranziţii politice cauzate de prăbuşirea guvernelor autoritare, democratizarea, sau reformele politice fac ca statele să fie înclinate spre violenţă (28). Apariţia şi dezvoltarea unor ideologii naţionale cu tendinţe xenofobe, cum ar fi naţionalismul etnic sau fundamentalismul religios, pot deasemenea fi forţe destabilizatoare. Apariţia ideologiilor dezumanizante, care neagă, literalmente, umanitatea altor grupuri etnice, este un pericol special deoarece este deseori precursoarea genocidelor (29). | În cazul Ruandei, discriminarea etnică explicită precum şi un stat slab au condus la genocid. Statul nu protejase libertăţile civile ale etnicilor Tutsi, şi nu aplicase adevăratele principii democratice. De fapt, tranziţii politice cauzate de prăbuşirea guvernelor autoritare, democratizarea, sau reformele politice fac ca statele să fie înclinate spre violenţă. Apariţia şi dezvoltarea unor ideologii naţionale cu tendinţe xenofobe, cum ar fi naţionalismul etnic sau fundamentalismul religios, pot deasemenea fi forţe destabilizatoare. Apariţia ideologiilor dezumanizante este un pericol special deoarece este deseori precursoarea genocidelor. | În cazul Ruandei, discriminarea etnică explicită precum şi un stat slab au condus la genocid. Statul nu protejase libertăţile civile ale etnicilor Tutsi, şi nu aplicase adevăratele principii democratice. De fapt, Brown notează că „tranziţii politice cauzate de prăbuşirea guvernelor autoritare, democratizarea, sau reformele politice fac ca statele să fie înclinate spre violenţă. Apariţia şi dezvoltarea unor ideologii naţionale cu tendinţe xenofobe, cum ar fi naţionalismul etnic sau fundamentalismul religios, pot deasemenea fi forţe destabilizatoare. Apariţia ideologiilor dezumanizante… este un pericol special deoarece este deseori precursoarea genocidelor.” (14). | În cazul Ruandei, discriminarea etnică explicită precum şi un stat slab au condus la genocid. Statul nu protejase libertăţile civile ale etnicilor Tutsi, şi nu aplicase adevăratele principii democratice. De fapt, după cum sugerează Michael Brown, violenţa rezultă deseori la sfârşitul unei perioade de guvernare autoritară şi înlocuirea acesteia cu o societate mai democratică. Violenţa este de asemenea mai probabilă când o societate autoritară lasă locul naţionalismului etnic sau fundamentalismului religios. Când ideologii în creştere dezumanizează anumite grupuri etnice, condiţiile sunt reunite pentru genocid (14). |
| Brown Michael E. ”The causes of internal conflict: An Overview.” Nationalism and Ethnic Conflict. Ed. Michael E. Brown et al.Cambridge: MIT, 2001. 14. Print. | Deşi acest student a scris câteva fraze proprii despre Ruanda, a copiat textul prezentat în font italic direct din materialul sursă. Studentul a omis un scurt pasaj din paragraful lui Brown, dar a reprodus restul identic. | Citând direct din Michael Brown şi incluzând referinţa (de tip MLA în text), studentul acordă prioritate lui Brown. Numai numărul paginii este necesar în referinţă deoarece numele lui Brown este pomenit la introducerea citatului. | În această versiune studentul a parafrazat argumentul lui Brown, precizând că aceste idei sunt ale lui Brown cu o frază clară de semnalizare (”Michael Brown sugerează”), şi citând numărul paginii din textul sursă (în acest caz folosind o referinţă de tip MLA în text). |
Plagiat de tip mozaic
Dacă preluaţi fragmente dintr-o sursă (sau din mai multe surse), schimbând câteva cuvinte fără a parafraza în mod adecvat şi fără a include textul între ghilimele, rezultatul este un plagiat de tip mozaic. Chiar dacă nu intenţionaţi să copiaţi sursa, puteţi să fiţi vinovat de acest tip de plagiat ca rezultat al luării neatente de notiţe şi al confuziei privind unde încep şi unde se termină ideile sursei şi ideile proprii. Aţi putea considera că aţi parafrazat suficient, sau aţi citat pasajele importante, dar dacă nu aţi luat notiţe detaliate pe parcurs, sau dacă aţi copiat direct din surse, puteţi pierde şirul frontierelor dintre ideile proprii şi cele ale surselor dumneavoastră. Nu este suficient să aveţi bune intenţii şi să citaţi o parte din materialul citat. Sunteţi responsabil să faceţi distincţia clară între ideile dumneavoastră şi ideile autorilor pe care lucrarea dumneavoastră se bazează. Dacă menţineţi evidenţa ideilor care provin din sursele dumneavoastră şi aveţi o înţelegere clară despre cum ideile proprii diferă de acele idei, şi dacă includeţi referinţe în mod corect, veţi evita plagiatul de tip mozaic.
Exemplu
| Sursa #1 | Sursa #2 | Versiune plagiată | Versiune acceptabilă |
| Un episod din serialul Scrubs de pe un DVD (fără reclame) are o lungime de numai 22 de minute. Un episod de 22 de minute urmat de o pauză de 5 minute şi o discuţie de 22 de minute va fi mai antrenantă şi mai memorabilă pentru studenţi decât un curs…Nu este necesar a fi de acord cu toate elementele unei istorisiri pentru ca aceasta să aibă valoare educaţională. Acurateţea sau lipsa de acurateţe sunt materie primă pentru o discuţie bună, şi încurajează participarea studentului mai mult decât orice articol care îi spune pur şi simplu ce opinie trebuie să aibă. Mai mult, privind oamenii şi auzind vocile lor este un test mult mai bun al competenţelor clinice de observaţie decât simpla citire a unor cuvinte pe o pagină. Trebuie să vedem limbajul corpului pacientului şi să auzim tonul vocii sale pentru a învăţa cum să observăm (şi cum să ne dezvoltăm cunoştinţele).
|
Într-adevăr, din cele peste 3500 de ore de predare pe parcursul studiilor de medicină, în medie mai puţin de 60 de ore sunt destinate domeniilor bio-eticii, legislaţiei sănătăţii şi economiei sănătăţii împreună. Cea mai mare parte a orelor de predare este în cadrul cursurilor preclinice, lăsând foarte puţin timp pentru perioada în care studenţii întâlnesc probleme bio-etice sau legale în cadrul pregătirii clinice practice. Peste 60% dintre cadrele didactice în bio-etică, legislaţia sănătăţii sau economia sănătăţii nu au publicat nimic după 1990 pe subiectul pe care îl predau. | Pentru a promova folosirea serialului Scrubs în cadrul sistemului de educaţie medicală, este de asemenea important a privi curriculumul actual de bioetică. Curriculumul facultăţii de medicină nu se focalizează în mod adecvat pe problemele morale pe care doctorii le întâmpină în activitatea clinică. De fapt, în peste 3500 de ore de predare administrate studenţilor de medicină, numai aproximativ 60 de ore se concentrează pe bio-etică, legislaţia sănătăţii şi economia sănătăţii. Este deasemenea problematic faptul că studenţii sunt pregătiţi în aceste domenii înainte de a începe pregătirea clinică practică. Cea mai mare parte a acestor ore sunt predate de instructori fără publicaţii actuale în domeniu.Pe de altă parte, privind episoade din Scrubs, studenţii de medicină ar avea oportunitatea de a observa oamenii şi de a le auzi vocile, furnizând un test mult mai bun al competenţelor lor clinice de observaţie decât simpla citire a unor cuvinte pe o pagină. Trebuie să vedem limbajul corpului pacientului şi să auzim tonul vocii sale pentru a deveni observatori mai buni, şi observarea unor pacienţi la televizor ar oferi o bună oportunitate de învăţare pentru studenţii de medicină.
Este poate şi mai semnificativ că studenţilor de medicină li s-ar introduce o anumită problematică, şi deşi experienţa nu ar fi directă, aceasta i-ar ajuta totuşi să înţeleagă acea problematică precum şi să empatizeze cu personajele.
|
Pentru a promova folosirea serialului Scrubs în cadrul sistemului de educaţie medicală, este de asemenea important a privi curriculumul actual de bio-etică. Curriculumul facultăţii de medicină nu se focalizează în mod adecvat pe problemele morale pe care doctorii le întâmpină în activitatea clinică. De fapt, după Persad et al. (2008), numai aproximativ 1% din orele de predare din cei patru ani ai facultăţii de medicină este dedicat bio-eticii. Conform argumentelor cercetătorilor, aceasta este o problemă pentru că studenţilor li se predau aspecte legate de etică înainte de a avea oportunitatea să le observe direct. Aceştia notează deasemenea că peste 60% din cadrele didactice care predau bio-etică studenţilor de medicină nu au nicio publicaţie actuală în domeniu.Profesorul Jeffrey Spike (2008) propune o soluţie neconvenţională: vizionarea serialului Scrubs. După cum observă acesta, numai prin vizionarea serialului, ”privind oamenii şi auzind vocile lor este un test mult mai bun al competenţelor clinice de observaţie decât simpla citire a unor cuvinte pe o pagină” (p. 12). Este poate şi mai semnificativ, studenţilor de medicină li s-ar introduce unele dileme etice, şi deşi experienţele ar putea să nu fie ale lor, acestea ar putea să îi ajute să le înţeleagă, pe măsură ce empatizează cu personajele.
|
| — Spike, Jeffrey. (2008). Television viewing and ethical reasoning: Why watching Scrubs does a better job than most bioethics classes. American Journal of Bioethics, 8 (12), 11-13. | — Persad, G.C., Elder, L. Sedig, L.,Flores, L., & Emanuel, E. (2008) The current state of medical school education in bioethics, health law and health economics. Journal of Law, Medicine, and Ethics 36, 89-94. | Informaţia în fraza marcată cu roşu este preluată direct din Persad, dar deoarece referinţa articolului lui Persad apare înainte, se creează impresia că această frază este o ideea proprie a autorului.Întregul fragment marcat cu albastru este ori parafrazat ori preluat direct din articolul lui Spike, dar autorul nu include o referinţă la Spike. În consecinţă, cititorii vor presupune că autorul este la originea acestor idee.
În paragraful marcat cu galben, autorul a contribuit cu ideea legată de empatie, dar deoarece în acest paragraf nu apare nicio referinţă, se creează impresia că întregul paragraf este format din idei originale, când de fapt autorul doar parafrazează ideile lui Spike.
|
Autorul menţionează cercetătorii în fiecare frază, ceea ce clarifică faptul că toată informaţia din acest paragraf a fost extrasă din Persad et al. Autorul foloseşte deasemenea referinţe de tip APA în text pentru a trimmite cititorul către articolul original.Introducând ideile lui Spike cu o frază de semnalizare clară şi citând apoi direct din articolul lui Spike (inclusiv o referinţă de tip APA), autorul creează o delimitare clară între ideile proprii şi cele ale lui Spike.
|
Parafrază inadecvată
Când parafrazaţi, sarcina dumneavoastră este de a distila ideile sursei în propriile cuvinte: nu este suficient să schimbaţi câteva cuvinte şi de a păstra restul; mai degrabă, trebuie să reformulaţi complet ideile în cuvintele dumneavoastră. Dacă limbajul dumneavoastră este prea aproape de original, atunci sunteţi vinovat de plagiat, chiar dacă furnizaţi o citare. Pentru a vă asigura că folosiţi cuvintele proprii, este o idee bună să puneţi la o parte materialul sursă atunci când scrieţi parafrazarea dumneavoastră. În acest fel, vă veţi forţa să distilaţi ideea aşa cum o înţelegeţi dumneavoastră, şi să o articulaţi într-un mod diferit. Odată ce aţi realizat acest lucru, trebuie să vă uitaţi din nou la original pentru a vă asigura că nu aţi folosit aceleaşi cuvinte sau structură a frazelor. Dacă doriţi să folosiţi unii din termenii autorului pentru a sublinia sau clarifica un anumit aspect, trebuie să puneţi acele cuvinte între ghilimele şi să furnizaţi o referinţă clară.
Exemplu
| Material sursă | Versiune plagiată | Versiune acceptabilă #1 (Parafrazare acceptabilă cu referinţă) | Versiune acceptabilă #2 (Citat direct cu citare) |
| E uşor de înţeles că datorită apariţiei timpurii a piesei Romeo şi Julieta, nu se poate spune că tragedia s-a conturat şi delimitat complet de drama morală sau de comedia romantică ce dominau teatrele publice la începutul perioadei creative a lui Shakespeare. Aici a încercat un amalgam între comedia romantică şi ideea tragică, împreună cu o afirmare a unei lecţii morale căreia i se acordă accentul final – deşi forţa acelei lecţii este transferată de la iubiţi la părinţii lor. Dar tragedia este în mod necesar în contradicţie cu morala: ea este formată dintr-o situaţie dureroasă permanentă, nu dintr-o situaţie care poate ori să fie remediată ori să fie instrumentată pentru a-o învăţa pe supravieţuitori să se comporte mai bine. | În acest eseu, „Tragedia Morală din Romeo şi Julieta,” Clifford Leech sugerează că Romeo şi Julieta nu este o tragedie clasică, ci mai degrabă o combinaţie de comedie romantică şi de idee tragică, şi că afirmă o lecţie morală căreia i se acordă accentul final. Impactul lecţiei morale este transferată de la iubiţi la părinţii lor (20). | În eseul său, „Tragedia Morală din Romeo şi Julieta,”Clifford Leech sugerează că în spatele piesei Romeo şi Julieta se ascunde mai mult decât doar o simplă tragedie clasică a două persoane destinate să moară pentru dragostea lor ilicită. După Leech, Romeo şi Julieta este parte comedie romantică, parte tragedie, parte poveste morală în care lecţia morală este învăţată la sfârşit. Dar această lecţie morală are o întorsătură neaşteptată: iubiţii fiind morţi, părinţii lor suferă consecinţele acţiunilor lor (20). | În eseul său, „Tragedia Morală din Romeo şi Julieta,” Clifford Leech sugerează că în spatele piesei Romeo şi Julieta se ascunde mai mult decât doar o simplă tragedie clasică a două persoane destinate să moară pentru dragostea lor ilicită. După Leech, în Romeo şi Julieta, Shakespeare „a încercat un amalgam între comedia romantică şi ideea tragică, împreună cu o afirmare a unei lecţii morale căreia i se acordă accentul final – deşi forţa acelei lecţii este transferată de la iubiţi la părinţii lor” (20). |
| — Leech, Clifford. ”The Moral Tragedy of Romeo and Juliet.” Critical Essays on Romeo and Juliet. Ed. Joseph A. Porter.New York: G.K. Hall, 1997. 20. Print. | Această parafrază este inadecvată pentru că autorul a înlocuit doar câteva cuvinte („combinaţie” în loc de „amalgam”; „afirmă o lecţie morală” în loc de „afirmarea unei lecţii morale”; „impact” în loc de „forţă”) păstrând restul cuvintelor lui Leech identice. | În această versiune, autorul comunică ideile lui Leech (şi include o referinţă în stilul MLA în text), dar nu împrumută limbajul lui Leech. | În această versiune, studentul foloseşte cuvintele lui Leech între ghilimele şi oferă o referinţă clară de tip MLA în text. |
Parafrază necitată
Când folosiţi limbajul propriu pentru a descrie ideea altuia, acea idee rămâne a autorului materialului original. De aceea, nu este suficient a parafraza materialul în mod responsabil; trebuie să includeţi şi o referinţă clară la sursă, chiar dacă aţi schimbat formularea în mod semnificativ. Ca şi în cazul citatelor, atunci când parafrazaţi oferiţi cititorului o privire la munca altuia pe subiectul respectiv, şi trebuie să furnizaţi de asemenea suficientă informaţie pentru ca cititorul să urmărească acele idei până la forma lor originală. Regula este simplă: De oricâte ori folosiţi idei pe care nu le-aţi creat, trebuie să creditaţi sursa unde le-aţi găsit, indiferent dacă citaţi direct din acel material sau furnizaţi o parafrazare responsabilă.
Exemplu
| Material sursă (original) | Versiune plagiată | Versiune acceptabilă |
| Forma compensaţiei militare limitează deasemenea şi capacitatea familiilor militarilor de a se adapta crizelor financiare, putând să le oblige să se adreseze creditorilor. O mare parte din compensaţia militarilor este formată din bunuri şi servicii non-lichide, în natură, şi nu dintr-un simplu cec de salariu. Îngrijirea medicală militară, subvenţionarea taxelor de şcolarizare, cazarea militară, restauraţia militară, acces la comisari şi acces la facilităţi militare recreaţionale şi de divertisment sunt componente importante ale pachetelor de compensaţie ale personalului militar. Este de înţeles că personalul de recrutare militară foloseşte aceste beneficii secundare ca un mijloc de a explica şi a justifica salariile relativ reduse. Cu toate acestea, calitatea non-lichidă, în natură, a compensaţiei personalului militar îl împiedică pe acesta să convertească o bună parte din resurse pentru a depăşi şocurile financiare şi cheltuielile neprevăzute. | Cu toate acestea, în afară de problema salariilor mici, militarii se confruntă de asemenea cu realitatea faptului că o mare parte din compensaţia lor nu li se plăteşte în numerar. Deşi civilii pot aloca sumele câştigate pentru a plăti pentru, de exemplu, reparaţii auto, o familie militară nu poate converti serviciile de asistenţă medicală sau subvenţiile pentru cazare, hrană sau taxe de şcolarizare în numerar pentru a acoperi cheltuieli neprevăzute. În consecinţă, o mare parte din personalul militar observă că dimensiunile şi tipul de compensaţie nu le permite să netezească discontinuităţi temporare ale cheltuielilor. | După Graves şi Peterson (2005), militarii se confruntă nu doar cu salarii mici, dar şi cu realitatea faptului că o mare parte din compensaţia lor nu li se plăteşte în numerar. Deşi civilii pot aloca sumele câştigate pentru a plăti pentru, de exemplu, reparaţii auto, o familie militară nu poate converti serviciile de asistenţă medicală sau subvenţiile pentru cazare, hrană sau taxe de şcolarizare în numerar pentru a acoperi cheltuieli neprevăzute. Graves şi Peterson explică deasemenea că o mare parte din personalul militar observă că dimensiunile şi tipul de compensaţie nu le permite să netezească discontinuităţi temporare ale cheltuielilor. |
| — Graves, S.M., & Peterson, C.L. (2005). Predatory lending and the military: The Law and geography of ”payday” loans in military towns. Ohio State Law Journal66, 27. | Acest autor a extras aceste idei direct din Graves şi Peterson fără să îi crediteze ca sursă. Deşi a parafrazat corect, autorul rămâne răspunzător pentru referinţa corectă a articolului de Graves şi Peterson, ca sursă a acestor informaţii. | În această versiune, autorul elimină orice ambiguitate posibilă referitoare la sursa ideilor din acest paragraf. Numind autorii de fiecare datâ când sursa ar putea fi neclară, autorul atribuie în mod clar şi explicit ideile autorilor Graves şi Peterson. |
Citat fără referinţă
Când puneţi material sursă între ghilimele în textul dumneavoastră, îi spuneţi cititorului că aţi extras acel material din altă parte. Dar nu este suficient să indicaţi că materialul între ghilimele nu este produsul propriei gândiri sau experimentări: trebuie să creditaţi autorul materialului original şi să oferiţi o legătură pe care cititorul să o poată urmări până la documentul original. În acest fel, cititorul va şti cine a realizat textul original şi va putea deasemenea să găsească şi să consulte acel text dacă este interesat să afle mai multe pe acel subiect. Referinţele trebuie întotdeauna să fie incluse imediat după citat.
Exemplu
| Material sursă | Versiune plagiată | Versiune acceptabilă |
| Mai interesaţi de aspectele legale şi morale ale ordinii mondiale decât de agenda economică susţinută de Hamiltonieni, Wilsonienii consideră de obicei că interesele Americane cer ca alte ţări să accepte valorile americane de bază şi ca acestea să îşi desfăşoare acţiunile externe precum şi domestice în mod corespunzător. Această şcoală de gândire are rădăcini mai profunde şi mai vechi în istoria Americii decât se recunoaşte uneori. | Wilsonienii adoptă poziţia că ”interesele Americane cer ca alte ţări să accepte valorile americane de bază şi ca acestea să îşi desfăşoare acţiunile externe precum şi domestice în mod corespunzător.” O analiză a obiectivelor de politică externă a preşedintelui Obama, aşa cum sunt acestea articulate în discursul său inaugural, arată o tendinţă Wilsoniană puternică. | Wilsonienii adoptă poziţia că ”interesele Americane cer ca alte ţări să accepte valorile americane de bază şi ca acestea să îşi desfăşoare acţiunile externe precum şi domestice în mod corespunzător” (Mead 88). O analiză a obiectivelor de politică externă a preşedintelui Obama, aşa cum sunt acestea articulate în discursul său inaugural, arată o tendinţă Wilsoniană puternică. |
| — Mead, Walter Russell. Special Providence. New York: Routledge, 2002. Print. | Nu e suficient ca autorul să indice că aceste cuvinte provin dintr-o sursă; o referinţă trebuie inclusă. | Aici, autorul a citat sursa citatului folosing o referinţă de tip MLA în text. |